Ceramica de culoare neagră este mărturie a originii dacice. Ea se mai întâlneste astăzi numai în atelierele de olărit de la Marginea, jud. Suceava.
Marginea este înconjurată de păduri, dispune de un sol argilos şi este străbatută de apa râului Suceviţa, acestea fiind condiţii fundamentale pentru meşteşugul olaritului.
Marginea este renumită în țară și peste hotare prin centrul de olărit, unde lutul capătă forme variate: căni, ulcioare, străchini, oale de sarmale, vaze, platouri, aplici de diferite mărimi și multe altele.
Tehnologia prin care se obțin oalele la Marginea este aceea de ardere înăbușită (reducătoare) și de lustruire cu ajutorul unui cremene. Pământul din care se fabrică oalele este adus de olari de la marginea satului și ars în cuptoare circa 9 ore pentru ca negrul de fum să pătrundă în vase și astfel să le dea culoarea neagră tipică acestora.
Dacă în vechime aceste vase erau coapte în niște gropi adânci de 1,5 metri săpate în pământ, astăzi se ard în cuptoare înfundate cu lut. Procesul tehnologic de fabricație a produselor din ceramică durează 3 saptamani, din momentul modelarii la roata, pana la decorare, uscare și apoi arderea in cuptor.
Produsele din ceramică sunt perfect funcționale pentru a fi folosite în scop utilitar - în bucătărie.
Instructiuni de îngrijire: se spală doar manual, a nu se folosi mașina de spălat vase.
Ulcior mic din ceramică de Marginea 300 ml
- Cod produs: ceramică de Marginea
- Disponibilitate: În Stoc
-
46,00 Lei