Memoriile mele sunt un fel de spovedanie publică având cuprinse în ele atât viața mea de aproape uns ecol, cât și pe cea a țării. Citindu-mi memoriile, veți constata că Dumnezeu mi-a îndeplinit dorința, dar din fericire, însoțită cu intervenții salvatoare.

Așa încât, oro de câte ori am fost luată de vârtejul lumii, fiind pe punctul de a-mi pierde cărarea, mi s-au tăiat cu fermitate devierile negative. Abia acum, rescriindu-mi existența, înțeleg semnificația benefică a atâtor lovituri, ca eliminarea, închisoarea, pierderea atâtor ființe dragi și multe altele.

Toate, dar absolut tote au avut ca scop salvarea mea (la fel ca și a fiecărui suflet). Acum î8=mi dau seama că punctul maxim pe care fiecare dintre noi trebuie să-l atingă, este cel spus mie de un țăran bătrân, bolnav și aăproape părăsit: Doamna doctor, să știți că niciun fir de păr, nu-l putem ridica fără voia lui Dumnezeu. Acest lucru l-am înțeles mult mai târziu, după ce am beneficiat de suferința vindecătoare.