Nejudecarea este calea cea mai ­scurtă către mîntuire. Această încredințare este dată de Însuși Hristos chiar în rugăciunea „Tatăl nostru”. Sîntem iertați în măsura în care noi înșine iertăm greșiților noștri. De cîte ori judecăm pe cineva, de fapt pe noi înșine ne judecăm, osîndindu-ne prin propriile cuvinte: „Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept și din cuvintele tale vei fi osîndit” (Matei 12, 37).

Felul în care îi judecăm pe alții va fi măsura cu care vom fi judecați în Ziua Judecății. Nu există nici un prilej de judecată „dreaptă” pe care să fim chemați să o facem, porunca lui Hristos fiind clară și fără loc de interpretare: „Nu judecați ca să nu fiți judecați” (Matei 7, 1). În această scurtă culegere, ușor de citit, am adunat texte prin care mintea este ajutată să exerseze nejudecarea. Zeci de parabole biblice sînt lămurite în cuvinte simple, alcătuind predici concentrate pentru o lume mereu grăbită. Practicînd stilul concis al asceților egipteni, întotdeauna plecînd de la un verset din Scriptură, cartea oferă o lectură densă, de multe ori poetică, cu învățături ușor de memorat datorită pildelor și metaforelor care rămîn în minte pentru totdeauna.

Pentru a alunga gîndul judecării aproapelui, Părintele Selafiil ne învăța să zicem: „Doamne, de ce să‑l judec eu pe fratele meu, că amîndoi sîntem la pedeapsă”. Nimeni din noi nu este domn peste celălalt, ci amîndoi sîntem slugi netrebnice, care urmează a fi judecate de Hristos. Este ca și cum am fi legați unul de altul cu cătușe de fier. Împingîndu‑l în prăpastie prin judecare, căzînd fratele meu, lanțul mă va trage și pe mine. Toți sîntem legați cu lanțurile păcatelor și ale morții, pînă cînd Hristos ne va ierta și ne va dezlega.