Așa cum Trupul are nevoie de hrană sănătoasă și Sufletul are nevoie de Adevăr!
Promovăm calitatea și micii producători care manufacturează, în cantitați mici, produse 100% naturale!

Comenzi telefonice:
0768 109 520

0 Cosul meu
  • Nevoia de adevăr. Chirila, Pavel, Prof. Univ. Dr.

Cartea de față ne așază în oglindă două Penitenciare din România anilor 50, Pitești și Târgu Ocna, locații ale aceluiași regim opresiv, dar mult diferite în privința condițiilor de încarcerare. Desigur, obiectivul cărții nu este să facă neapărat un studiu de caz comparativ, ci să ne arate că, sub aceeași ocârmuire atee, în timp ce unii angajați și deținuți ai penitenciarelor erau în slujba satanei, alții au fost și au rămas slujitori ai lui Hristos.

Paradoxal, în aceleași condiții politice, sociale, economice etc., Piteștiul a dat țării monștri, în timp ce Târgu Ocna - sfinți. Premisa acestei cărți își are sursa în dorința legitimă a oricărui om: aceea de a fi liber. Iar libertate autentică se poate avea doar prin cunoașterea adevărului, așa cum ne spune Mântuitorul Iisus Hristos: "Veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi" (Ioan 8, 32). Preot Vasile Gordon


Spune-ţi opinia

Autentifică-te sau Înregistrează un cont nou pentru a putea scrie o opinie

Nevoia de adevăr. Chirila, Pavel, Prof. Univ. Dr.

  • 12,00 Lei


Etichete: carti