Așa cum Trupul are nevoie de hrană sănătoasă și Sufletul are nevoie de Adevăr!
Promovăm calitatea și micii producători care manufacturează, în cantitați mici, produse 100% naturale!

Comenzi telefonice:
0768 109 520

0 Cosul meu
  • Creierul și misterele sufletului Dănăilă, pr. acad. Leon

Sub lentila pătrunzătoare a microscopului operator, Leon Dănăilă a realizat, în cei peste 60 de ani de carieră ilustră, o cartografie a creierului uman, căruia de-a lungul timpului i s-au dezvăluit multe dintre taine. Dar, în ciuda avansului tehnologic în domeniul medical, cunoscutul medic nu a putut ignora întrebările rămase încă fără răspuns în sala de operație și nici modul în care pacienții aflați sub anestezie generală „par să păstreze o anumită conștiență reziduală, o scânteie a sinelui care refuză să fie complet stinsă”, în ciuda activității neuronale reduse. Autorul a reflectat adesea asupra fenomenului, întrebându-se dacă ar putea fi vorba despre adevărata înfățișare a sufletului.

În volumul de față, ce reunește studiile sale medicale și filosofice, savantul de talie mondială Leon Dănăilă invită toți cititorii, sceptici și credincioși deopotrivă, la un dialog deschis despre suflet, ale cărui beneficii vizează sănătatea noastră în general, psihică și fizică. Fie că privim sufletul ca pe o entitate localizată în corp, într-un organ anume, sau ca pe o substanță ce străbate întregul trup, Leon Dănăilă ne oferă posibilitatea de a explora împreună limitele cunoașterii și de a reflecta asupra „posibilității ca adevărul să fie mult mai vast și mai profund decât ne-am imaginat vreodată”.

În această carte, autorul nu se limitează la explorarea pliurilor creierului pentru a înțelege conștiința, ci își propune să realizeze prima operație pe suflet deschis din carieră, folosind cunoașterea profundă a creierului pentru a dezvălui misterele sufletului.

Cartea aceasta este pentru tine dacă......vrei să explorezi misterele conștiinței umane dintr-o perspectivă științifică și spirituală.... ești interesat de modul în care nevoile spirituale influențează sănătatea corpului și a creierului.... cauți răspunsuri la întrebările care depășesc limitele științei convenționale.... vrei să te apropii de o înțelegere profundă a relației dintre minte, trup și suflet.... ești interesat de contribuțiile unui expert de renume mondial în neurochirurgie la dezbaterea despre suflet.

„Dl. Prof. Dr. Dănăilă mi-a salvat mama acum 22 de ani. Acum, citind această carte, simt ca mă salvează pe mine.”

– Andreea „Citiți cu nesaț această carte! Este o provocare pentru studiu, cu sfaturi pe măsura prestigiului autorului.”

- Cătălin „Și eu sunt unul dintre miile de oameni salvați de mâinile minunate ale profesorului căruia îi voi purta în suflet recunoștință și căruia îi doresc tot binele din lume.”

- Radu B. „Un Sfânt lăsat pe pământ de Dumnezeu pentru a face minuni!” – Veronica

Fragment din carte„Dacă sufletul există, dacă sufletul se manifestă în lume, atunci, cu siguranță, creierul îi este vocea. Oare în conexiunile dintre miliardele de neuroni, care se stabilesc cu o viteză amețitoare, stă ascunsă și proverbiala scânteie a sufletului?” – ACAD. PROF. DR. LEON DĂNĂILĂ

Spune-ţi opinia

Autentifică-te sau Înregistrează un cont nou pentru a putea scrie o opinie

Creierul și misterele sufletului Dănăilă, pr. acad. Leon

  • 65,00 Lei


Etichete: Creierul și misterele sufletului Dănăilă, pr. acad. Leon