Trăim într‑o epocă în care ne confruntăm zilnic cu realitatea judecării și osândirii aproapelui. Bârfa, vorbirea de rău, a te bucura de răul altuia, mărturia mincinoasă, calomnia, denigrarea, batjocorirea sunt doar câteva dintre simptomele acestei boli grave. Tu de ce îți judeci fratele?

Despre clevetirea și osândirea aproapelui din cuvântul și fapta Părinților Pustiei ne oferă prilejul de a arunca o privire mai serioasă asupra uneia dintre cele mai de seamă probleme duhovnicești din viața Bisericii, dar și ale societății contemporane. Arătând de ce osândirea aproapelui este acea neghină, care încolțește mai des decât orice altceva pe ogorul sufletului nostru, autorul Ilias Voulgarakis ne oferă răspunsul și terapia propuse de marii nevoitori ai pustiei în vederea vindecării de aceste patimi, aparent nevinovate, prin care ne facem părtași lucrării demonilor nu doar spre pierzania noastră, ci și a semenului. 

„Demonii încearcă în tot chipul să ne facă să păcătuim. Însă atunci când nu izbutesc, ne împing să‑i judecăm pe cei ce păcătuiesc.” (Sfântul Ioan Scărarul)

„Există ceva mai greu decât păcatul de a‑ți judeca aproapele? Nimic altceva nu mânie mai mult pe Dumnezeu decât faptul de a cleveti, osândi ori a-ți socoti de nimic aproapele. Nimic nu-l golește pe om de har și nu‑l conduce la părăsirea sa de către Dumnezeu pe cât clevetirea sau osândirea sau umilirea fratelui.” (Dorotei din Gaza)