Aș vrea să las moștenire copiilor mei și cititorilor gustul autentic al Maramureșului, așa cum îl cunosc de la mama și de la sora mea, gustul mâncărurilor simple de la țară, cu ingrediente culese din grădină, gustul care pentru români va însemna mereu acasă. Nicolai Tand

Nicolai Tand este născut pe 12 aprilie 1974 în Rozavlea, Maramureș.

Într-un interviu, Nicolai declara că cele mai valoroase amintiri ale lui încep din copilărie și sunt mesele alături de familie, duminica, după ce se întorceau de la biserică, apoi prima petrecere de ziua lui pe care a sărbătorit-o la 25 de ani alături de prieteni. M-am născut în Rozavlea, o comună de pe Valea Izei.

Am crescut cu tradițiile și obiceiurile Maramureșului istoric și le-am luat mai apoi cu mine peste tot prin lume. Sunt mândru de ele și îmi doresc să le arăt tuturor. Eu port Maramureșul în suflet, în grai și în bucate și vreau să îl las moștenire copiilor mei și tuturor celor care iubesc tradițiile și viața autentică de la sat. Mama era o bucătăreasă desăvârșită – cu același ingredient făcea cel puțin șase, șapte feluri de mâncare. Punea atâta dragoste în fiecare farfurie! Amintirea ei e sfântă pentru mine și sunt convins că va trăi veșnic prin tot ce a făcut și prin tot ce ne-a învățat.

Se spune că începi să apreciezi cu adevărat lucrurile abia atunci când nu le mai ai. Eu am trăit asta pe propria piele. Am plecat în Franța de foarte tânăr și odată ajuns acolo am început să prețuiesc tot ce am lăsat acasă. Mâncarea pe care ne-o pregătea mama, dragostea cu care ne aduna în jurul mesei, tradițiile și obiceiurile din Maramureș… toate astea au căpătat pentru mine un sens nou și o valoare aparte atunci când am ajuns pe meleaguri străine. Toate în viață au însă un preț. Pe mama am pierdut-o devreme și îmi pare nespus de rău că nu am apucat să învăț mai multe de la ea. După cum bine știți, fiecare cultură gastronomică din lumea asta își are rădăcinile în mâncarea de acasă, gătită de mama. De acolo izvorăsc, de fapt, toate secretele. Eu am norocul să o am alături pe Anuța, sora mea, care era toată ziua pe lângă mama și o ajuta în bucătărie. La țară, băieții sunt trimiși la muncă, în gospodărie sau la câmp. Fetele rămân pe lângă casă, iar gătitul e unul dintre primele lucruri pe care le învață. Așa ne-am hotărât să strângem în această carte mâncăruri care pentru noi înseamnă copilărie, adolescență, familie, mâncăruri cu amintiri și povești, mâncăruri care înseamnă tradiție, toate se găsesc aici. Nu vreau să se piardă nimic! Rețetele sunt așa cum le-am moștenit de la mama, gătite întocmai ca în vremurile de demult.